Cutremur domnule. Era seară, nici măcar nu se înnoptase de tot afară. Lumea buluc pe uşe şi toata mulţimea speriată se adună in faţa blocului. Rumoare din exterior, zarvă în interior.
Maria născuse săptamâna trecută, nu am apucat să o văd până acum. A ieşit ultima din scară şi am plecat repede spre ea:
-Ce faci femeie?
-Salut! Eu tremur cumplit, abia mă mai ţin picioarele!
-Dă-mi să ţin eu copilul până-ţi revii… vezi că tu l-ai luat invers, e cu picioarele în locul capului..
-Vai Dumnezeule.. ţi-am zis, încă sunt în stare de şoc..
-Te cred, nici eu nu mă simt aşa de bine.. vezi că e şi cu faţa în jos!
-Of, ce-l mai chinui!
-E greu să te concentrezi în aşa o situaţie… uite la Popeşti.. au ieşit amândoi înveliţi într-un singur cearşaf. Treci şi peste toată ruşinea în aşa moment…
